Tot Tuning related

Admin | Personals
26 Nov 2012

Apropo de toate chestiile astea cu tuningul.

Sunt prin București tot felul de băiețași cu tot felul de mașini, care mai de care mai gheboase, care se mai adună din când în când să mai ia pulsul străzii, să-și mai bată joc de Poliția Română and so on.

True story :

Acum 2 ani se adunaseră băieții veseli prin cartierul Militari la o liniuță creștinească, la un drift, o treabă de asta tinerească. Toți prieteni, care mai de care cu mașini de putere, Audi TT, Nissan GTR, Mitsubishi Lancer Evo 10, chestii de astea light. No bun. Fiecare cu ce putea. Oricum, băieții au ca punct de referință un service al unui prieten de-al lor care face Tuning. Și când zic Tuning, zic Tuning. Modificări la motor, remapări de soft, modificări la caroserie, adică nu ciuri-buri care-și pune pe coteț 2 spoilere și are tuning.

Bun. Cum stăteau acolo ei frumos, lingând o bere, o Cola, mai vorbind de ce și-au mai făcut pe la mașini, apare un outsider, nou venit omul, cu un Renault Laguna din ’98. Omul auzise din vorba străzii că acolo e the place to be dacă vrei să ieși în față cu ceva la mașina ta. Boon. Apare omul, zice bă, care face o liniuță cu mine ? Ăștia siderați. Ce mă ? Care face bă o liniuță cu mine, că eu am mașină cu motor de 1.8 Benzină ștoc și știu să conduc sportiv, fac totul în față.

Băieții cu GTR, EVO și alte chestii s-au uitat la el ca la mașini tamponate. Du-te bă d-acilea că pun dobermanul pe tine. Nu frate, că eu chiar vreau și alte alea.

La care iese din mulțime un șoarec ochelarist, la 1m și puțin, cu șapcă în cap, zice Hai bă că mă dau eu cu tine. Zice ăsta felie, ce mașină ai ? La care șoarecul îi arată un Oltcit alb, răpănos, vai de muma lui.

Ha ha ha, păi bine bă, cu junghiul ăsta vrei să te dai tu cu cei 100 și puțin de cai ai mei ? Ăsta modest, da frate, dacă nimeni nu vrea, mă dau eu. Ăștia cu mașini ghebă aveau rânjetul pe mufe cât China.

Se urcă ăla cu Renaultul în mașină, o ambalează, alea alea, la fel și ăsta cu Oltcitul. Se dă startul, pe Bulevardul Iuliu Maniu, linie dreaptă. Pleacă de la semafor, ăla cu Renaultul pleacă pușcă, ăsta cu Oltcitul mai greu. Renaultul zâmbea deja, frate te fac și cu spatele, să moară mamaie. Când zâmbea mai bine aude din spate vrooom, și trece Oltcitul pușcă pe lângă el. Ăsta se înfige în pedală, blană … Nimic, Oltcitul era de mult în zare.

Când se întorc la locul de plecare, trage lângă ăsta cu Oltcitul mâncat de curiozitate. Și de rușine. Și-l întreabă, bre, da ce ai sub capotă ?

La care șoarecul îi replică : Păi de ce nu ai întrebat așa de la bun început ? Când ai să realizezi că pe un Oltcit obosit discuri de frână ventilate și perforate pe față și pe spate și jante pe 15 nu vezi în mod normal, să te întrebi dacă nu cumva prostul ăla are alt motor pe mașină.

Avea. De BMW. 2.5 litri, benzină. Căcălău Multe modificări. Vreo 180 și ceva de cai. El era ăla de avea service-ul la care își făceau toți modificări pe mașini. Era Dumnezeu.

True story.

Tags: , , ,

Leave a Reply

UA-36392182-1
Read more:
discovery channel
RCS & RDS versus Discovery Channel

Este de notorietate publică de acum scandalul pornit de la scoaterea din grila de posturi a RCS&RDS a canalelor Discovery....

Close