Primăvara Europeană

Admin | Personals
6 Dec 2012

Astăzi mi-a fost dat să văd un meci de fotbal cum de mult nu am mai văzut. Nu că aș fi mare fan fotbal. Nu. Doar că am încetat să mă mai uit la meciurile cu Steaua din momentul în care au început să joace ca niște vite cazone. Bine, este de “apreciat” maxim aportul Celui Mai Mare Oier Al Țării la distrugerea sistematică a echipei.

Până când pe plaiurile acestea a poposit Laurențiu Reghecampf, omul care a promis schimbarea. Toată lumea a fost reticentă, din mai multe motive. Unul ar fi că Oierul tot timpul și-a bagat coada în business (într-un fel e normal, că doar sunt banii lui acolo, dar nici chiar așa …) și a trecut peste capul oricărui antrenor pe care l-a avut Steaua înainte doar pentru a-și satisface orgoliile sale și planurile megalomanice. Știm ce s-a întâmplat cu ultimul care a avut astfel de viziuni. A fost împușcat de popor acum 23 de ani. Al doilea a fost că Steluța noastră se obișnuise cu stilul de joc de “stat cu curu în poartă”, pase aiurea în jumătatea lor de teren and so on. Nu știu ce a făcut Reghe, ce le-a povestit, dar Steaua a început să JOACE. Să joace tată !

Sincer am văzut meciul de aseară cu CFR Cluj, care la un moment dat surclasase Steaua atât prin calitatea jucătorilor aduși, cât și prin cea a jocului prestat. Cumva e normal, dat fiind faptul că la un moment dat în toată echipa Clujului nu erau mai mult de 2 jucători indigeni. Și asta cu tot cu rezerve. Restul, fotbaliști aduși de afară, pe bani mai mult sau mai puțin grei. Clujul a scris istorie cu acești jucători. Clujul aseară a jucat demențial, Mario Felgueiras a fost un SpiderMan pe tot spațiul porții. Genial!

Dar…

În seara aceasta am văzut o echipă care a JUCAT la capacitatea ei maximă ! E vorba de Steaua. Tătărușanu s-a întins peste tot, a fost pe tot spațiul porții. Ok, a luat un gol, dar asta nu a fost neapărat vina lui. Jucătorii în schimb au jucat exemplar, în forță, de parcă mâine ar fi Apocalipsa și nu pe 21. Golul realizat de Rusescu e dovada clară a acestui stil de joc. Au tras de mingea aceea la maxim, până au bagat-o în poartă ! Vorba lui Ilie Dumitrescu : “Noi am avut eficiență 100%. Un șut pe poartă și ăla a fost gol”. S-au descurcat de minune chiar cu tot cu eliminarea lui Tănase, care, fie vorba între noi, a cam simulat, degeaba înjurăm noi turcul de la centru.

Bottom line e că AM MERITAT să ne calificăm. Da, cu un asemenea joc merităm să ne calificăm ! Mă săturasem de faze gen “ne-au furat arbitrii, a fost jucătorul nuștiucare obosit, n-a prestat cum trebuie” and so on.

Jos pălăria Laurențiu Reghecampf, jos pălăria Steaua ! După o foarte lungă așteptare, mi-era dor să spun lucrurile astea!

Bravo!

Tags: , , , , , , , ,

2 Comments

  1. Bogdan says:

    Ești un nou Ovidiu ioanitoaia sau Graur. Cu câtă patima scrii, te poți angaja la un ziar de sport. Brava Horhinio! Baga calimara in atze!

Leave a Reply

UA-36392182-1
Read more:
Despre fumatul în corporații

După părerea mea umilă ar trebui introdusă în regulamentul de ordine interioară al corporațiilor următoarea specificare : "Cine fumează la...

Close