Când ai valoare, ai valoare…

Admin | Personals
1 Feb 2013

valoareDe fiecare dată când mă întorc de la București la Suceava mă întâlnesc obligatoriu cu prietenii rămași acolo. Mai aflu cursul valutar de la Piața Mare, care s-a mai însurat, care a făcut un copil, care nu s-a însurat și a făcut un copil, care mai e pe la “facultate” la Jilava, chestii de astea de interes local.

Am câțiva prieteni cu care mă întâlnesc la ore destul de nocturne. Cât a fost vară, cald, știam unde să ne adunăm, nu conta că era ora 23. Mergeam la niște cunoștințe ce dețin o reprezentanță auto, mai beam un suc, mai jucam un tenis de masă, mai bârfeam, totul bun, perfect legit.

Evident că la orele respective reprezentanța era închisă, mai ales dacă era și weekend. Având în vedere și luând în considerație aceste lucruri a trebuit să ne împrietenim și cu paznicii de noapte. No bun. La un moment dat, după o partidă intensă de tenis de masă ieșim și noi afară să ne răcorim, mai batem un cui, mai bem un suc sau o bere, ne uităm la cerul înstelat, treaba bună. Cum stăteam așa doi proști trăgând cu sete din țigară și uitându-ne la cer, vedem că paznicul de noapte era foarte concentrat în ghereta lui acolo, uitându-se la ceva pe telefon. “Sokeres indiene? Te uiți la meci în alb negru pe Nokia 1100? (omul fiind fotbaliator înfocat) Hă hă hă…” noi hăhăind cu gura până la urechi și mai sorbind o gură de lichid. Negrul se întoarce în silă la noi, ne face semn cu degetul în sus de genul “mucles bă” și se concentrează la ceea ce făcea acolo. “Bă dă-l încolo de indian, ce face ăla acolo, ne ignoră așa cu nonșalanță? Hai la el” ziserăm noi. Zis și făcut, ne deplasăm oasele spre ghereta omului să vedem care-i treaba.

Când colo, ce să vezi minunăție… Cioara stătea confortabil într-o vestuță de la Ralph Lauren, aripă peste aripă și se uita la meci, într-adevăr, dar pe un iPhone 3 nou nouț. Asta era acum ceva ani în urmă, nu era apărut iPhone 4 atunci. Zic “Ce faci mă mâncați-aș sufletul tău negru? De unde ai ciordit scula asta meseriașă?“. ““, zice negrul, “l-am luat la liber de la Oringi“. Să ne cadă țigările în bere nu alta… “Cum bă, costă purcoiu de bani, de unde ai avut atâția?!?“. Indianul ne face iar semn de “Ja kere coliba bă că sunt concentrat aici“.

Ne așezăm în fund amândoi pe bordură, ne uităm unul la altul ca proștii cu țigările stinse în bot de așa mare uimire, și încercăm să deslușim cumva misterul ce ne frământa…

“- Negrulee…
– … (liniște)
– Negruleeeee…
– … (nimic)
– Bă nu fii catâr, lămurește și tu doi creștini cum ai făcut de ai așa telefon ghebos ca iote murim amândoi proști aicea…”

Se face pauza de meci, cioara rromalesul catadicsește să ne bage în seamă.

“- Da bre, ce vreți de la viața mea?
 – Zi bă, l-ai ciordit?
– Nu bre, l-am cumpărat ieri de la Oringi cu banu jos că n-am vrut să prelungesc abonamentul cu încă 2 ani, muma lor de hoți azi
– Și cum stai pe net bă că nu e wireless acilea?
– Am trafic de date inclus în abonament, ce crezi că-s scârțar să stau numai pe uifi?
-… (linște la noi acuma)
Zic “Bre da tu cât câștigi aici ca și paznic de noapte?”
– Vo 6 milioane
– Pe lună?
– Da
– Păi și cum ți-ai putut permite bre?
– Că așa au vrut mușchii mei…l-am văzut, mi-a plăcut, am pus deoparte bani, l-am luat!”

Asta în condițiile în care eu aveam un Nokia E50 iar prietenul ăsta al meu un Nokia E51. Pe cartelă. N-aveam bani de abonament. Ni s-a cam șters zâmbetul de pe buze. Ne-am uitat unul la altul, am ridicat din umeri și am zis că ne facem și noi paznici de noapte. Apoi am plecat acasă. Cu taxiul că băuserăm amândoi.

Păi ori avem valoare ori nu, ce mama naibii ??

Tags: , , , , , , , ,

2 Comments

  1. V says:

    misto, mi-a placut cum e scris, de ce nu pot da copy paste nu inteleg, pot sa dau view surce oricum daca as vrea sa iau textu 😛

Leave a Reply

UA-36392182-1
Read more:
bianca
I’m a Barbie girl

Că tot citeam acum niște căcaturi porcării prin presă, cică Victor Slav s-a reorientat de la Anda Adam la Bianca...

Close